La chiesa dè Cappuccini
La chiesa dè Cappuccini è consacrata
lu deci di settembre, la missa veni celebrata.
Dda dintra, trasennu truvamu lu paraventu
li razza di lu Signuri e San Franciscu ca fannu lu ‘ncontru.
Prima ci abitavano li Cappuccini
ma ora sunnu vacanti li stanzini
eranu troppu ‘ntelligenti,
di chiddu chi cuglianu nun jittavanu nenti.
L’artara nun su dipinti a manu
ma sunnu fatti cu lu stelu di lu granu.
Quantu quatri antichi
e ‘nta li mura puru li reliqui.
‘Nni l’artari granni c’è na cornici baroccata
fatta di racina, foglie e granata.
‘Nni lu mezzu lu Signori
cu lu sangu, dintra li Vangeli.
Dintra la sacristia
c’è la cornici cu lu Venerabili Niria
e nui tutti ti prigamu tantu
quantu tu po’ divintari santu.


                                                   Biagia Sanfilippo


Il Museo delle Mummie
Quannu era nica,
lu jornu di Tutti i Santi
jennu a visitari li defunti
c’era na porta sempri chiusa.
Trasennu dintra la chiesa
me nanna mi dicia: “ nun taliari la nà, arrassati di ddà”.
Tutti curriamu a taliari,
chiddu chi ‘dda dintra si putia truvari.
Nun si vidia nenti
ma c’eranu un munzzeddu d’escrementi,
surci, scrafagli e filinii
ossa, robbi e femuri.
Tutti taliavamu ‘nti ddu pirtusu,
picchissu lu tinianu chiusu.
Ora la porta la graperu,
picchì lu restauru fineru.
Li Mummie ‘m’paci ponnu ripusari,
‘nti li cappelli e ‘nti li cassi mortuari.
E anchi natri ‘nni livamu stu pinseri
ca eramu curiosi, l’addevi.
                                                   Biagia Sanfilippo



La chiesa di la matrici
La chiesa di la matrici,
ringraziamu cu la fici.
Si trova a lu centru du paisi,
è troppu bella di taliari
cuminciannu di l’artari.
‘Nti l’artari maggiuri
si vidi lu signori,
sutta la sagristia
c’è lu Rufesi e Santa Lucia,
‘nti lu mezzu a sti dù santi
un capulavoru fattu di marmi.
A sinistra Sant’Antuninu
c’avi ‘ncoddu lu Bamminu.
La Madonna di Mezz’Agustu curcata
‘ncapu na bedda cutra è pusata.
Alla fini Sant’Antoni
ca è lu nostru prutetturi.
                                                   Biagia Sanfilippo

Lu Venniri Santu
Lu Venniri Santu
Pi lu paisi di lu Burgio
È un granni mumentu,
‘nni fa pinsari a lu Signori,
ca pi natri muriu cu tantu onuri.
‘Nna simana prima nesci l’Addulurata,
pi circari lu figliu, passa d’ogni strata.
La matina di lu Venniri Santu
Passa la littichedda all’ottu,
si firria tutti li chiesi p’adurari lu Cristu sepoltu.
Si vestinu li picciotti, di fratelli e d’angileddu
E accumpagnanu l’urna finu a lu Casteddu.
Li genti si dicinu u rusariu,
fina chi mettinu lu Signori a lu Calvariu.
Lu tempu cumuncia a canciari,
lu suli di li nuvoli si fa cummigliari.
A li quattro acchiana la Madunnuzza,
tutta vistuta di niuru sta santuzza
accompagnata di la banna e na pocu di fedeli.
A li sei li paramiti, piglianu l’addevi,
Peppi e Nicodemu ‘ntonanu lu lamentu
La genti ascuta ‘nti ddu mumentu.
Scinninu lu Signori di la cruci
Doppu la prucissioni, lu portanu a la matrici
Finennu tutti cosi ognunu ‘nte so chiesi.
Si concludi la sirata
Cu la carcucciuliata
Sardi, ova vudduti e ‘nzalata.

                                                   Biagia Sanfilippo

La chiesa di Santu Roccu
Iu si ca lu pozzu diri
ca la Madonna da Catina l’appi pi vicina.
Deci metri di strata
acchianannu la scala
la chiesa consacrata.
Eramu quattro compagni di scola,
quannu finiamo di studiari la storia
la chiavi ‘nni faciamu dari
e nni mittiamu a puliziari.
Cui l’artaru, e cui li banchi;
cui la Madonna e cui li santi.
Tutti cosi faciamu luccicari
quantu li genti boni si putianu assittari
e ‘nni dicianu: “accussì nichi e già accussì puliti”.
Quannu cunsavamu l’artari di Sant’Antuninu, cu li sordi
purtavamu sempri u ricordino, piccoli cosi,
mazza di sciuri e vasi.
Madunnuzza da Catina
‘nni lassasti stu beddu ricordu
di quannu eramu nichi
sti quattro compagni, sempri riuniti.

                                                   Biagia Sanfilippo


Le fatiche della mia giornata
La matina comu aggiorna
Minni vaju a travajari
stancu ‘mezzu li sudura
pi st’addevi di sfamari.
Poi la sira comu scura
Minni vaju a lu paisi
E mi mancio tecchia di pasta
Comu i vacchi ‘nta li disi.
La duminica pò veni
U bollitu vaju accattari
Mi piaci u primu taju
Ma un m’abbastanu i dinari.
S’avvicina u jornu di Pasqua
cu li soliti pantaluna
un mi fazzu chiddi novi
ca mi manca la fortuna.
Doppu poi veni Natali
Cu lu solitu vistitu
Tutti hannu chiddu novu
E a mia mi resta l’allammicu.
                                                   Giuseppe Campo


U ghiardinaru
Tutti li jorna pensa l’ortolanu
pi travajaru la so tirricedda.
Si metti lu zapponi ‘nta li mani
e ‘nti la terra tira la casedda.
Si metti u chiantaturi ‘nta li mani
e li chinatimi dintra la cartedda,
lu pumadoru chianta Sammarzanu,
cipuddi, milinciani e lattuchedda.
Vidi chi vita fa stu ghiarninaru
ca s’agghimmau la so carinedda
all’urtimu li pija quattro ‘mmanu
e resta a fari cunti ‘nta casedda.


                                                   Giuseppe Campo


Saru Gulinu
Voju parlari di Saru Gulinu
ca è ‘ntelligente e un personaggiu finu.
Sintiti chi picciottu sfurtunatu
ju a la Zuela e sinn’a riturnatu
lacerante, magro e piangente
ca pena fici veniri a la genti.
E amuninni ca poi s’a ripigliatu,
cu i sordi ca da Zuela c’a purtatu
e mercè c’avia a so matri a lu so latu,
ca ova un ‘ni lassau ‘nta li vicini
dicennu ca era deboli di rini.
Doppu ci dissi a so matri:”Chi facemu, accattami un mulinu e macinamu ?”
“Si, veru u facissi un mulinu. Lassa stari ca m’a pensu ammanu ammanu”.
Subitu dopu si misi a pinsari
Pi stu mulinu c’avia d’accattari.
Ma siccome stu picciottu è sfurtunatu
Setticentu mila liri c’a appizzatu.
E lu difinisciu comu li cazetti a puntu ‘nchinu
ca chissà fu lu distino di Saru Gulinu.


                                                   Giuseppe Campo


Lu guardia focu
Amici si ascutati lu me diri
di lu guardia focu vi voju parlari

Lu guardia focu fazzu a Gaddinaru
‘nta na garitta mejo d’un pagliaru
pi taliari ci sunnu li vitrini
pi vidiri lu focu e cu è ca veni.
La radio trasmittenti nui c’avemu
pi sapiri cu cui nui parlamu.
Ogni ura chiamanu, e nui c’arrispunnemu
pi li novità di lu demaniu
ca si c’è un faru lu vonnu sapiri
e puru lu puntu ama signalari
e addu stessu mumentu l’ama signalari
quantu cussì si sannu regolari
ca sannu si su iddi a ‘ddi mumenti,
oppuri cacciatura deficienti.
Li luci di la notti su lucenti,
ca paisi si ‘nni vidinu tanti
li guardu apposta ca mi svaria la menti
pi stari sempri svegliu in ogni istanti
cussì mentri passa la nuttata
e vaju a dormu dintra ‘a spinsirata
ca ‘nta garitta nun si po curcari
cu u scantu ca si po addurmintari
ca sì chiama Agrigento e un c’arrispunni
è comu u muturi quannu funni.
Ma io vi dicu di fari attenzioni
Ca c’è pu mezzu a sospensioni
e c’appizzamu a disoccupazione.
E allora stamu svegli in ogni istanti
picchì paganu beni e anchi abbondanti.
Ormai la poesia la cunchiudivu,
della realtà iu vi parlavu
passau lu tempu e iu minni scinnivu
picchì u turnu meu u cumpletavu.

                                                   Giuseppe Campo



A OGNI SICILIANU ‘NNA LU MUNNU

Na matina appena mi susii
vitti mezzu a strata i me zii,
a tutti ‘nta strata salutavano
ca iddi prestu prestu partianu.
All’America avianu a jri
pi circari fortuna e dinari,
via mari ci avianu arrivari.
Doppu tanti anni di mancari
a lu paisi avianu turnari?
Passannu anni a cu truvaru.
parenti a amici mancare,
ma pi la scusa di lu mari
iddi dissiru: << all’America
nun ci vulemu ‘cchiù turnari>>


Maria Cusumano


GIOCATTOLI

Quannu nica era iu
giocattoli unn’avia
ma jucari tantu vulia;
cu me frati ‘ncumpagnia
armannucci di fantasia
cu a crita nni faciamu:
pupi vasi e pugnali
ca eranu rigali.
Sutta ddu beddu arbiru
di nuci assettati
cu balocchi allineati
contenti abbrazzati
di tesori ‘mmintati.


Maria Cusumano




PRIMAVERA

Arriva lesta comu l’amuri
la primavera cu tanti ciuri,
senza ‘cchiù lampi né bufera
arriva limpida a primavera.
Persichi rosa, mennuli bianchi
si parlanu ‘nzemmula l’amanti.
Virdi a russu di li ciuri
è comu a facci di l’amuri.
Duci primavera di cirasi
cussì comu li to beddi vasi,
ciuruta vesta di viddana
armata comu cruna di dama.


Maria Cusumano



U CASTEDDU DI BURGIO
Fu n’abbergu di arabi e normanni
cu l’occhi niguri e capiddi curbini,
di duci amanti e forti spadaccini,
di nichi paggi e di gentili ancelle.
‘Nni li granni cammari li donzelle
ridiano e cantavano cu li menestrelli.
Vitti tanti battagli cu dintra li fanti,
‘nti ddi notti scuri e senza stiddi.
Ora ‘nti li resti de so mura
crisci l’edira senza misura,
e di la cima do casteddu
saluta Burgio tantu beddu.


Maria Cusumano

© 2017 Sito web Realizzato da Studio K s.r.l. - Tutti i diritti riservati.